-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Tentativă de corupere, denunţată de CRIS Registru. CNA a reţinut un chişinăuian care ar fi încercat să mituiască angajaţii instituţiei
Tentativă de corupere, denunţată de CRIS Registru. CNA a reţinut un chişinăuian care ar fi încercat să mituiască angajaţii instituţiei
04.07.2017 270 AccesăriUn chişinăuian, în vârstă de 23 de ani, ar fi încercat să corupă doi angajaţi ai Departamentului înregistrare şi identificare a mijloacelor de transport si calificare a conducătorilor auto din cadrul CRIS Registru. Acesta le-ar fi propus examinatorilor 200 de euro pentru a-i schimba calificativul la proba practică din respins în admis.
Pentru documentarea cazului, responsabilii de la Registru au sesizat Centrul Naţional Anticorupţie, care a reuşit să reţină persoana, ultima fiind bănuită de corupere activă. În prezent, bărbatul se află în izolator, pe numele lui fiind iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 325 Cod penal.
Legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani şi amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.