Preşedintele raionului Criuleni a fost reţinut pentru 72 de ore şi este suspectat de trucarea unor licitaţii în cadrul unor proiecte europene
26.04.2017 1525 Accesări  

Preşedintele raionului Criuleni a fost reţinut de CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul unui dosar de abuz în serviciu. Acesta este bănuit de trucarea unor licitaţii, desfăşurate în cadrul unor proiecte finanţate de UE, prin favorizarea unor agenţi economici în interes personal şi material.

Potrivit materialelor cauzei penale s-a stabilit că, în primăvara anului 2015, Consiliul raional Criuleni a fondat Întreprinderea Municipală "Edilitate Criuleni", drept parte a proiectului "CBCRurWaste", finanţat de Uniunea Europeană, cu scopul gestionării procesului de colectare, sortare şi presare a deşeurilor solide din raion. În calitate de preşedinte al Consiliului, bănuitul ar fi solicitat tuturor conducătorilor instituţiilor de învăţământ din unitatea administrativă ca lucrările ulterioare să fie efectuate prin intermediul companiei municipale "Edilitate Criuleni".

Însă, după ce a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei de achiziţionare a serviciilor de reparaţie, întreprinderea municipală "Edilitate Criuleni" a încheiat un contract de subantrepriză cu compania ,,Crioleal-Com" SRL, condusă de fiul preşedintelui Consiliului. Anterior, compania menţionată a fost deţinută de însuşi preşedintele raionului.

De asemenea, preşedintele raionului Criuleni se mai bănuieşte că, urmărind scopuri personale şi materiale, ar fi promovat un  agent economic pentru proiectarea lucrărilor de reparaţie a drumului M21-L352-L314 Cruglic-Ohrincea-Jăvreni. În pofida faptului că lucrările erau déjà efectuate, preşedintele raionului Criuleni,  în calitate de şef al grupului de lucru şi în complicitate cu ceilalţi membri, ar fi desemnat în calitate de câştigător al licitaţiei compania ,,Intexnauca" SA.

Concret, deschiderea ofertelor a avut loc la 26.07.2016, însă conform raportului tehnic ,,Servicii de proiectare pentru lucrări de reparaţie a drumului M21-L352-L314" se constată că lucrările au fost efectuate la 22.07.2016, adică anterior deschiderii ofertelor agenţilor economici. Totodată, în textul raportului menţionat nu este indicat numărul contractului încheiat cu Consiliul raional Criuleni, fiind lăsat loc liber.

Astfel,  organul de urmărire penală a conchis că membrii grupului de lucru în frunte cu preşedintele, cunoşteau din start că ,,Intexnauca" SA va fi desemnată câştigătoare a licitaţiei.

Urmărirea penală în prezenta cauză a fost pornită la 20 aprilie 2017 de organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie în temeiul unei bănuieli rezonabile că bănuitul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 327 alin.(2) lit. b) şi b1) Cod penal - abuzul în serviciu.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 10 ani.

 

 

Copyright © 2017 Centrul Național Anticorupție