Administratorul unei școli auto private din municipiul Bălţi a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de trafic de influență.
Cazul a ajuns în vizorul DGT Nord a CNA după ce denunțătorul a invocat faptul că, suspectul împreună cu o persoană necunoscută, ar fi pretins și primit 27 000 de lei. Cei doi susțineau că pot influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Bălți, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele pentru eliberarea permisului de conducere pentru categoriile „D" și „E".
După efectuarea măsurilor speciale de investigație şi procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, managerul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore. În privința acestuia urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.
Totodată, menționăm că omul este la a treia abatere de acest gen. Anterior, acesta a fost documentat pentru săvârșirea a două infracțiuni similare, cele două dosare intentate pe trafic de influență fiind pe rol la moment.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale - echivalentul sumei de 200 000 de lei.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciului „Nord" al Procuraturii Anticorupție.