-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Ofițerii anticorupție au instruit, în această săptămână, circa 900 de persoane, în raioanele Taraclia și Cantemir
Ofițerii anticorupție au instruit, în această săptămână, circa 900 de persoane, în raioanele Taraclia și Cantemir
27.10.2023
662 Accesări
Circa 900 de persoane au fost instruite de către Direcția educație anticorupție a CNA în raioanele Taraclia și Cantemir, în această săptămână, în cadrul mai multor campanii de informare și sensibilizare.
Astfel, CNA împreună cu Ministerul Educației și Cercetării au organizat pentru conducătorii instituțiilor de învățământ sesiuni de informare în cadrul campaniei ”Integritate: Credibilitate în sistemul educațional”. Pe componenta medicinii, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu Asociația HOMECARE, s-a desfășurat campania ”Integritate pentru Sănătate”, destinată medicilor de familie și asistentelor medicale. De asemenea, CNA a continuat campania ”Integru pe șine”, desfășurată cu întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova”, pentru angajații CFM.
Instruiri anticorupție au fost desfășurate și pentru funcționarii din cadrul Serviciul Fiscal de Stat din Taraclia. La solicitarea Centrului de instruire a Serviciului Vamal au fost asigurate activități de instruire pentru colaboratorii vamali și ai Centrului de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarilor. Au continuat activitățile de educație anticorupție cu tinerii din cadrul Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” și ai Universității Cooperatiste Comerciale din Moldova prin desfășurarea Quiz-lui Pro-Integritate.
În cadrul ședințelor, ofițerii anticorupție le vorbesc audienților despre măsurile de asigurare a integrității instituționale și profesionale, responsabilitățile managerilor în vederea aplicării rigorilor de integritate și răspunderea pentru lipsa integrității. Amintim că, scopul activităților realizate de către ofițerii CNA pe componenta de prevenire a corupției sunt orientate pe cultivarea și consolidarea climatului de integritate instituțională, prin promovarea politicilor anticorupție și integritate.