-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / CNA a aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 6 150 000 de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
CNA a aplicat amenzi contravenționale în valoare de peste 6 150 000 de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
15.11.2024 93 AccesăriCentrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 15 noiembrie 2024, a aplicat amenzi în valoare de peste 6 150 000 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă”. Este vorba despre amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei, per caz, persoanele fiind sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.
În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.
Articolul 471 a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.