-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Un bărbat, condamnat pentru spălare de bani la 6,5 ani închisoare și confiscarea a 1,3 milioane lei, într-un dosar investigat de CNA
Un bărbat, condamnat pentru spălare de bani la 6,5 ani închisoare și confiscarea a 1,3 milioane lei, într-un dosar investigat de CNA
29.11.2024 95 AccesăriJudecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare a două persoane de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Urmărirea penală a fost efectuată de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii Anticorupție.
Probele administrate au demonstrat că, un administrator și fondator al unei companii, acționând în complicitate cu un grup de persoane, dobândind prin înșelăciune de la „Banca de Economii” SA un credit în mărime de 42 500 000 de lei, care, atât în perioada administrării acestuia, dar şi la expirarea termenului de rambursare, nu a fost restituit, astfel instituției financiare fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.
Ulterior, persoanele vizate, acționând în complicitate și având scopul sustragerii bunurilor altei persoane prin inducere în eroare, au dobândind în perioada lunii decembrie 2011, de la „Banca de Economii” SA, mijloace bănești în sumă de 4 400 000 de lei, care, în scopul tăinuirii și deghizării originii sale ilicite, au fost transferați în adresa mai multor companii.
Doar unul din cei șase învinuiți a recunoscut vina, iar urmărirea penală a durat aproximativ două luni, iar procesul de judecată a durat un an.
Astfel, prin sentința din 29 noiembrie 2024, instanța de judecată a recunoscut vinovat un inculpat, de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani și 6 luni. Inculpatul a fost luat sub strajă din ședința de judecată, fiindu-i aplicată măsura preventivă arestarea preventivă, pentru asigurarea executării sentinței, până la devenirea definitivă a sentinței.
În același timp, instanța de judecată a dispus confiscarea în sumă de 1 300 000 de lei de la inculpat și alte persoane participante la infracțiunea de spălare a banilor, în privința cărora cauzele penale se examinează în proceduri separate, care constituie bunuri convertite integral din bunurile rezultate din săvârșirea infracțiunii principale.
Al doilea inculpat a fost achitat de sub învinuirea în baza art. 243, alin. (3), lit. b) din Codul penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.