Un tânăr din Sângerei, reținut de CNA pentru trafic de influență. Ar fi vrut să ajute un șofer, prins în stare de ebrietate
03.02.2021 1051 Accesări  

Un bărbat din Sângerei a fost reținut, pentru 72 de ore, de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins mită de la un alt tânăr pentru a-l ajuta să scape de un dosar, pornit de Poliție, pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Potrivit denunțului, bănuitul ar fi susținut că poate influența responsabili din cadrul Inspectoratului de poliție Bălți să închidă dosarul, deschis pe numele denunțătorului și că îi poate determina pe oamenii legii să-i elibereze automobilul, plasat la parcarea forțată. Pentru serviciile sale, el ar fi pretins 400 de euro.

Reținerea a avut loc în momentul primirii banilor în incinta Primăriei din satul Heciul Nou, raionul Sângerei. Bănuitul a fost escortat la sediul DGT Nord a CNA și a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. Pe numele lui a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Copyright © 2021 Centrul Național Anticorupție