Un bărbat fără mască și un câine fără botniță au băgat în izolatorul CNA doi polițiști, după un denunț la linia națională anticorupție
26.03.2021 234 Accesări  
Doi soți au apelat la linia națională anticorupție  a CNA, denunțând pretinsele faptele de abuz ale doi polițiști din cadrul Inspectoratului de poliție Ciocana.  Aceștia au comunicat că au fost somați să achite o mită de 1000 de lei pentru a nu le fi aplicată o amendă contravențională.
Potrivit denunțătorilor, aceștia au fost opriți în stradă, în sectorul Ciocana, de doi polițiști de sector, în timp ce își plimbau câinele. Deoarece patrupedul nu purta botniță, iar stăpânul nu avea mască de protecție, polițiștii i-au avertizat că au încălcat legea și că sunt pasibili de o amendă cumulativă de peste 6000 de lei. Pentru a le aplica însă o amendă minimă, polițiștii le-ar fi cerut 1000 de lei.
Astfel, din mărturiile depuse, rezultă că unul din soți ar fi fost trimis acasă să aducă  banii, dar acesta a sunat la linia anticorupție pentru a denunța fapta polițiștilor. La finalul zilei, cei doi oamenii ai legii au ajuns în izolatorul CNA, fiind cercetați pentru corupere pasivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă să-și piardă serviciul, o amendă penală și închisoare.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Notă: amenda pentru încălcarea măsurilor antiepidemiologice este de până la 5000 de lei, iar plimbarea animalului de companie fără lesă și botniță în locuri publice se amendează cu până la 1500 de lei.

 

Copyright © 2021 Centrul Național Anticorupție