Ar fi pretins 800 de euro pentru a salva un tânăr de la armată. Acum riscă până la 6 ani de închisoare
26.09.2017 4122 Accesări  

Doi bărbați din Bălți au fost reținuți de ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție cu puțin timp în urmă. Aceștia sunt bănuiți de trafic de influență.

În cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală s-a constatat că, cei doi ar fi pretins și primit 800 de euro de la un tânăr pentru a-l scuti de serviciul militar și a-i elibera livretul. Aceștia ar fi susținut că au influență asupra factorilor de decizie de la Centrul Militar Teritorial Bălţi, tot ei persoane publice, în vederea perfectării și eliberării documentului care atestă satisfacerea serviciului militar. Menționăm că, unul din suspecți este specialist în cadrul aceleiași subdiviziuni.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore după primirea banilor extorcați. În privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale - echivalentul sumei de 200 000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Serviciului „Nord" al Procuraturii Anticorupție.

 

 

Copyright © 2024 Centrul Național Anticorupție